Catalin

Daca m-ar fi intrebat cineva acum cativa ani ce este un misionar probabil ca m-as fi gandit in primul rand la o persoana din vest care are o sustinere financiara grozava si vrea sa inceapa o biserica intr-o tara mai putin dezvoltata. Ma uit inapoi si vad cat de mult mi-am schimbat ideea de misionar in ultimii 2-3 ani.

A existat o perioada cand devenisem deja crestin de cativa ani dar respingeam cu desavarsire gandul de a deveni vreodata misionar desi simteam ca Domnul ma cheama la slujire cu norma intreaga. Nu ma vedeam predicator sau pastor. Cand am auzit de Wycliffe de la niste prieteni romani care se pregateau sa plece in Ghana nu mi-a venit sa cred ca sunt si alte feluri de a-i sluji Domnului cu norma intreaga si sa ai un impact foarte mare in extinderea imparatiei lui Dumnezeu - si anume traducerea Bibliei si/sau domeniile adiacente cum ar fi alfabetizare, intocmirea de dictionare, cercetare, Scriptura in Folosinta si multe altele. Domnul m-a condus pas cu pas si am hotarat sa ma implic in aceasta mare provocare data Bisericii. Acum studiez in Anglia lingvistica si socio-lingvistica precum si alte subiecte foarte folositoare pentru misionarii care intentioneaza sa lucreze cu Wycliffe in viitor. Acum am o imagine atat de diferita despre ce poate insemna un misionar. Eu sper sa ajut in domeniul lingvistic care va pregati calea pentru traducerea Bibliei intr-una din cele peste 2600 de limbi care nu au nici macar o traducere partiala a Scripturii- in cazul meu intr-unul din sutele de popoare din Asia care asteapta Cuvantul Domnului in limba lor. Ce provocare! Una dintre dorintele mele cele mai mari e sa vad misionari romani trimisi de romani. Cred ca putem face asta cu ajutorul Lui. Nu pot sa exprim in cuvinte cat de multumitor sunt pentru biserica mea din Brasov si pentru fratii si surorile de acolo care se roaga pentru mine si ma sustin cum pot mai bine. Suntem o echipa ... la fel de importanti in indeplinirea sarcinii ... fara oameni care sa trimita nu ar exista oameni trimisi.

Planul meu pentru viitor  si cred ca si al Domnului este sa ma mut in Asia la inceput pentru doi ani pentru a invata limba nationala intr-o universitate dupa care sa ma alatur unei echipe care va incepe sa lucreze cu un popor anume si sa invat mai mult pe teren si sa ajut cum pot. Mutumesc tuturor care sunt parteneri cu mine in aventura in care am pornit cu Domnul.